Despre Luncavița

Despre Luncavița

Despre comuna Luncavița

Despre comuna Luncavița

Despre comuna Luncavița

Cu o denumire care caracterizează zona propice activităților agricole, denumirea de Luncavița vine de la luncă (a Dunării) cu viță de vie. Localitatea mai are o corespondență de nume în județul Caraș Severin, localitate situată într-o zonă similară din punct de vedere al resurselor naturale.

Prima menţiune - cunoscută în prezent - a localităţii Luncaviţa se regăseşte în defterul (registru) din 1573 emis de autorităţile otomane, dovedindu-se astfel o continuitate de aproape 500 de ani a localității sub numele de Luncavița.”

Dacă dăm crezare informaţiilor transmise de agentul polon Korsak, în jurul anului 1849 satul avea numai 25 de case, locuite de turci şi români. Acesta menționează că nume ale localității denumirile de: Luncaviç; Loubcovitz; Lukaviţa (Korsak – 1849). Oricât de grele ar fi fost vremurile, este greu de crezut că la acel moment era o localitate atât de modestă, ţinând cont de datele recensământului din 1900, când se înregistrau 1567 persoane, sau de cele din 1896, când erau 1340 locuitori. Nu ştim ce surse de informare a avut la dispoziţie agentul polon, dar putem bănui că multe din acestea i-au furnizat date fanteziste, eronate.

De atunci, populaţia a evoluat astfel: 2505 locuitori în 1912, 2548 în 1930, 3166 în 1948, 3711 în 1956, 3431 în 1966, 3605 în 1977, 3667 în 1992 şi 3723 în 2002, aproape toţi români. Conform datelor statistice furnizate de Direcția Județeană de Statistică, în comuna Luncavița populația totală a fost la sfârșitul anului 2010 de 4457 locuitori.

Așezare geografica


Comuna Luncavița, unitate administrativ-teritorială situată în nord-vestul județului Tulcea și a Podișului Dobrogei de Nord, este compusă din două localități și un cătun: satul Luncavița, satul Rachelu și Cetățuia - Valea Fagilor. Suprafața totală a unității administrative este de 11387 ha, din care 378 ha alcătuiesc intravilanul unității, restul de 11009 ha reprezentând suprafața din extravilan.

Așezată în nordul Dobrogei, între Lunca Dunării cu fluviul Dunărea la Nord si Est, şi Parcul National Munţii Măcinului la Vest, plasată pe cursul Drumului European E87 (Drumul Național 22), Luncavița, prin denumrirea ei, cuprinde zona de lunca cu baltă și zona de deal - munte unde propice sunt terenurile pentru vița de vie, sau pomi fructiferi. Localitățile comunei Luncavița se dezvoltă la piciorul dealurilor enumerate, pe malul sudic al luncii Dunării, în zona de contact cu acele culmi care alcătuiesc versantul nordic al Parcului Național Munților Măcinului.

Comuna Luncavița are în componenta teritoriului administrativ două localități: Luncavița și Rachelu.

Relieful este caracterizat de asocierea a trei subunități morfostructurale bine diferențiate: Lunca Dunării, Munții Măcinului și Podișul Niculițelului.

Teritoriul administrativ al comunei Luncavița cuprinde suprafețe declarate monumente ale naturii - Parcul Natural din Munții Măcinului, care ocupă teritoriul pădurii din sudul comunei. O importanță deosebită o deține Rezervația Valea Fagilor (154 ha) din PNMM. Zona forestieră cuprinde numeroase exemplare de tei, formând cea mai mare pădure de tei constituind o importanta zonă meliferă a tării.

Acces


Legătura rutieră directă este asigurată de DN 22A Tulcea-Isaccea-Luncavița-Măcin-Brăila. Tot prin DN 22A și în continuare prin DN 22E se face legătura cu orașul Galați. Un alt drum ce asigură legătura în teritoriu este DJ 222A, ce leagă localitatea Luncavița de teritoriul localității Horia.
- Satul Luncavița, așezare rurală de tip mare, este amplasat la 56 km de Tulcea, pe DN 22A.
- Satul Rachelu este amplasat pe drumul național DN 22A, la distanța de 48 km față de reședința de județ Tulcea și la 13 km față de orașul Isaccea.

Gospodăriile locale


Localitatea Luncavița se încadrează în categoria satelor mari de tip adunat cu forma neregulată, cu extensie de case și grupuri de case în exteriorul vetrei.

În esență, structura gospodăriei tradiționale din Luncavița are următoarea componentă: casa la care se adaugă mai târziu „cămăruța” sau „polata” (bucătăria de vară sau bucătăria de iarna, „aplecătoare” ), „damul” cu grajduri separate pentru vaci, boi, cai, cu spații pentru pleavă și furaje pentru iarna, „saivana oilor”, „samalacul”, „cocina” pentru porci, „hambarul cu pivnița”, „curnicul”, „susuiacul”, „celarul”, „portița”, „poarta de intrare cu căruța”, „șura de paie” în gradină.

Majoritatea caselor sunt pe parter, amplasate pe loturi neuniforme ca dimensiuni și contur. Sunt acoperite cu țiglă sau tablă, pereți din chirpici sau zidărie, garduri și porți din lemn, zid sau fier/tablă.

Portul popular luncăvițean


Portul popular din comuna Luncavița se încadrează în varianta: costum cu cămașă dreaptă, cu platcă și cu pestelcă „aleasă”. Pestelca se înscrie în tipul de catrință (floare dreptunghiulară, îngustă). Denumirea de ,,aleasă”, atribuită acestui tip de piesă, se datorează faptului că, pe fondul țesut pe două ițe (mai rar în patru ițe), motivele decorative sunt alese în război Se remarcă prezența câtorva motive cu denumiri sugestive.

O caracteristică aparte o constituie „fusta creață” sau „rochia țesută”, purtată peste poalele cămășii. Forma de „fustă de oraș” este compusă din 4-6 foi de țesătură încheiate cu o cusătură la mână, apoi încrețită și prinsă pe o betelie, „bantă” sau „bată “ fixă. În structura morfologică a costumului popular bărbătesc intră: îmbrăcămintea capului (căciulă, pălărie); cămașa, pantalonii, brâul, ilicul (vesta), hainele de deasupra (cojocul, abalusa, abaua), încălțăminte (opinci, ghete, pantofi).



|




Afișeazăharta

....